Povestirea este specie a genului epic relatând faptele din punctul de vedere al unui narator care este martor sau participant la evenimentul povestit.

După apariţia mai multor volume de proză şi memorialistică, Mihail Sadoveanu îşi încheie cea dintâi etapă de creaţie artistică cu o capodoperă: Hanul Ancuţei. "Hanul Ancuţei" este alcătuită din 9 povestiri independente.

În povestirea Fântâna dintre plopi, naraţiunea debutează cu evocarea reîntâlnirii după un sfert de veac, la hanul Ancuţei celei tinere, dintre comisul Ioniţă din Drăgăneşti şi căpitanul Neculai Isaac. Cei doi s-au îmbrăţişat cu frăţească bucurie, Ioniţă întrebându-l pe celălalt în ce împrejurări cumplite "a pierdut o lumină oculară". Îndemnat de prietenul regăsit, el istoriseşte o dramă petrecută în tinereţea sa aventuroasă. Căpitanul îi mărturiseşte cu tristeţe că în acelaşi spaţiu, dar cu 25 de ani înainte, "a avut loc o întâmplare năpraznică, iar Dumnezeu l-a întors iarăşi prin locurile acelei dureri". Protagonistul întâmplării recunoaşte că în tinereţe "era buiac şi ticălos", mama lui încercând să-l cuminţească şi să-l însoare.

Îndrăgostindu-se sincer de o tânără ţigancă, pe nume Marga, căpitanul va fi atacat într-o noapte de complicii fetei, cu scopul de a-l jefui. Marga fusese învăţată să-l avertizeze abia în ultimul moment asupra primejdiei, ca el să nu i se mai poată opune. Când înţeleg că potenţiala victimă a aflat mai devreme decât trebuia despre intenţiile lor, aşteptându-i înarmat şi cu Lupei, câinele, alături de el, ţiganii o ucid pe Marga şi o aruncă în fântână, făcând-o să plătească trădarea neamului său cu propria viaţă.

Fântâna, cu adâncurile ei simbolizează atât viaţa, cât şi moartea, reunite în amintirea de neşters a unei femei deosebite şi a devotamentului ei absolut în numele iubirii.