Înainte de 1989, ponderea principală în cadrul veniturilor impozabile era determinată de impozitele indirecte care au cunoscut o evoluţie discontinuă.

Principalul impozit indirect era impozitul pe circulaţia mărfurilor (I.C.M.) care reprezenta în 1950: 8,5 miliarde lei adică 42,6% din veniturile totale.
Cuantumul impozitului pe circulaţia mărfurilor a crescut în 1960 la 18 miliarde lei, însă ponderea a scăzut la 31% din veniturile statului.

Începând cu anul 1970 atât cuantumul cât şi ponderea au crescut continuu de la 46,7 miliarde lei în 1970 la 108,8 miliarde lei în 1980, ajungând la 150,6 miliarde lei în 1989.
1950 1960 1970 1980 1989
8,5 18 46,7 108,8 150,6

După 1989 ponderea impozitelor indirecte a rămas aproximativ aceeaşi ca şi structura lor. S-au efectuat unele perfecţionări în special asupra impozitului pe circulaţia mărfurilor pentru reducerea numărului de cote. Acest lucru s-a datorat faptului că acest impozit indirect nu mai corespundea noilor principii de impunere, de echitate socială.

În 1990 ponderea impozitelor indirecte a totalizat 43,4% din totalul veniturilor statului.

Sistemul impozitelor indirecte în anul 1991 arăta astfel:
I.C.M. şi accize
taxe vamale
alte taxe

Structura s-a menţinut până în 1993 când la 1 iulie a fost introdusă taxa pe valoare adăugată.

Cuantumul impozitelor în sumă absolută a crescut de la 200, 4 miliarde lei în 1991 până la 9283,21 miliarde în 1996 şi 22278,6 miliarde lei în 1997. Se observă o creştere spectaculoasă a ponderii accizelor şi alte impozite indirecte o au în totalul impozitelor indirecte acestea crescând de la 0,28-0,30% în perioada 1991-1992 până la 16-20% în anii '95, '96. Totodată din bugetele pe ultimii ani se constată o devalorizare a impozitelor directe de către cele indirecte în bugetul din 1996 impozitele indirecte reprezentând 51,64% din totalul veniturilor fiscale, iar în bugetul din 1997 de 57,5% din totalul veniturilor fiscale.

Se urmăreşte reducerea gradului de fiscalitate (raportul dintre veniturile fiscale şi P.I.B.) pentru ca agenţii economici să aibă cât mai multe resurse necesare pentru a realiza dezvoltarea, retehnologizarea, progresul economic, modernizarea.

Bugetul pe 1997 a fost considerat de Guvern ca un buget de austeritate, cu restrângerea cheltuielilor de buget, necesar pentru stoparea inflaţiei, creşterea puterii monedei naţionale şi o riguroasă folosire a fondurilor publice.

În raport cu veniturile curente prevăzute în buget de 39569,9 miliarde lei, veniturile fiscale sunt de 38745,1 miliarde lei, ceea ce reprezintă 97,91%, care s-au încasat de la agenţii economici.

Venit Buget 1997 (miliarde lei) %
Total venituri fiscale:
din care 38 745,1 100
Impozite directe 16 466,5 42,5
Impozite indirecte 22 278,6 57,5

În anul 1996 ponderea în totalul impozitelor indirecte a T.V.A. era de 58,99%, a accizelor de 21,32%, a taxelor vamale de 17,56%. În 1997 faţă de 1996 se observă o creştere a ponderii accizelor şi taxelor vamale în totalul impozitelor indirecte care alimentează bugetul pe 1997.

Creşterea veniturilor bugetare de la un an la altul impune din partea tuturor factorilor responsabili, agenţi economici, organe fiscale, organe de control şi alte organe abilitate să lupte permanent pentru ca statul să-şi încaseze veniturile bugetare prevăzute, concomitent cu înlăturarea evaziunii fiscale care încă se întâmplă în rândul agenţilor economici.
Ponderea deţinută de impozitele indirecte în totalul veniturilor cu caracter fiscal se prezintă astfel:

Din analiza tabelului se observă pe care o au impozitele indirecte, aceea de a devansa ponderea impozitelor directe în totalul veniturilor fiscale.
Proporţia impozitelor indirecte în totalul veniturilor cu caracter fiscal:

Pentru o analiză cât mai eficientă a politicii fiscale pe care statul o desfăşoară în această perioadă, trebuie să studiem şi principalele categorii de impozite indirecte.

Studiem ponderea T.V.A. în principalele categorii fiscale.

Din analiza tabelului de mai sus se observă că T.V.A.-ul reprezintă impozitul cu cea mai mare pondere din totalul impozitelor indirecte, aducând astfel cel mai important venit la bugetul statului.

Se constată că în anul 1995 faţă de 1994, T.V.A. a înregistrat o scădere a ponderii sale datorită faptului că de la 1 ianuarie 1995 s-a introdus cota redusă T.V.A. (9%), iar unele produse au fost scutite de plata T.V.A.

Se observă că, în lipsa T.V.A., accizele au avut o pondere covârşitoare în cadrul impozitelor indirecte, însă, după introducerea T.V.A., ponderea acestora a scăzut foarte mult. Ele se menţin totuşi înaintea taxelor vamale, au un randament fiscal mai ridicat.
Ponderea principalelor impozite indirecte în total venituri fiscale

Din analiza graficului anterior se observă că randamentul fiscal cel mai ridicat îl au T.V.A. urmată de urmată de accize şi de taxe vamale.
Politica fiscală pe care statul trebuie să o adopte în continuare este una flexibilă, în funcţie de conjunctura economică, în care trebuie îmbinate măsurile protecţioniste (pentru a proteja producătorii interni) cu cele liberale.

Evoluţia grafică a importurilor indirecte
I. În valori nominale
a) Evoluţia totalului impozitelor indirecte în perioada 1992-1997
An 1992 1993 1994 1995 1996 1997
Impozite indirecte 526850 1669944,5 4675521 6556680 8162710 18914300

b) Evoluţia grafică a T.V.A. în perioada 1992-1997
An 1992 1993 1994 1995 1996 1997
T.V.A. - - 3124680 3762029 5296900 11200000

c) Evoluţia grafică a taxelor vamale în perioada 1992-1997
An 1992 1993 1994 1995 1996 1997
Taxe vamale 78480 231000 630500 849700 1230000 3250000

d) Evoluţia grafică a accizelor în perioada 1992-1997
An 1992 1993 1994 1995 1996 1997
Accize
480000 1419949,5 1016817 1255951 1513000 2600000

Din reprezentările anterioare se observă o creştere importantă a principalelor impozite indirecte în anul 1997 şi o scădere bruscă a accizelor după 1993 ca urmare a faptului că până atunci în componenţa lor intra şi I.C.M.
Condiţia ascendentă a impozitelor indirecte în etapa actuală de dezvoltare a României este o consecinţă a influenţei pe care inflaţia o are asupra economiei şi implicit asupra nivelului acestor impozite.

Presiunea fiscală

Se ştie că impozitele alimentează în cea mai mare parte resursele publice. Ponderea impozitelor în totalul veniturilor publice depăşeşte proporţii de peste 80% şi chiar 90%. Aceasta deoarece veniturile nefiscale sunt în mod obiectiv reduse, datorită în primul rând ponderii reduse a sectorului public în economie şi a gradului redus de autofinanţare a activităţii instituţiilor publice.
Preocupările teoreticienilor dar şi ale practicienilor sunt focalizate astăzi tot mai mult spre chestiunea dimensionării relative a fiscalităţii în raport cu baza la care se calculează şi respectiv cu sursa din care se suportă impozitele, sursă diminuată şi exprimată în ultimă instanţă în puterea de cumpărare a contribuabililor. Ei sunt mai mult interesaţi de veniturile nete şi de cât de afectate sunt acestea de impozitele indirecte.

Presiunea fiscală este gradul de fiscalitate, adică gradul în care contribuabilii în ansamblul lor, societatea, economia suportă impozitele şi taxele, ca prelevări obligatorii instituite şi percepute prin constrângere legală de către stat. Ea reprezintă proporţiile din venituri la care contribuabilii renunţă în favoarea statului sub forma impozitului.

Presiunea fiscală poate fi calculată atât ca un raport între veniturile fiscale şi PIB, cât şi pentru fiecare impozit în parte în raport cu indicatorul agregat.

De fapt, întreprinderile moderne fac asemenea calcule pentru a-şi determina costurile fiscale, proporţiile şi evoluţia acestora.

Abordarea presiunii fiscale ca raport matematic între impozite şi agregaţi economici, vizează de fapt expresia randamentului fiscal. Unul dintre autorii de prestigiu în materie de fiscalitate, autorul şi iniţiatorul T.V.A. în Comunitatea Europeană, Maurice Loure spunea că "presiunea fiscală nu este o noţiune care poate fi definită printr-un raport matematic. Ea nu exprimă astfel sancţiunea, chiar suferinţa, aplicată contribuabililor. Ea poate fi caracterizată prin ansamblul impozitelor sistemului fiscal".

În măsura în care presiunea fiscală creşte trebuie ca impozitul să nu creeze distorsiuni grave şi ca el să fie just. Nu este posibil pentru explicarea nivelului sarcinii fiscale fără a se ţine cont de specificitatea structurilor fiscale.

Într-o economie dezvoltată, presiunea fiscală poate creşte fără a fi afectata baza fiscală, ceea ce face ca nivelul absolut al prelevărilor să crească. Peste un anumit prag al presiunii fiscale căruia îi corespunde suma maximă posibil de încasat din prelevări obligatorii, pe măsură ce nivelul cotelor de impunere cresc, volumul încasărilor din impozite se diminuează.

Creşterea fiscalităţii peste anumite limite nu stimulează munca, investiţiile şi economiile, prelungeşte criza. De asemenea , creşterea presiunii fiscale e o sursă de conflict şi nu generează motivaţie normală pentru muncă. Majoritatea impozitelor încurajează " munca la negru" şi frauda fiscală.

Reducerea presiunii fiscale poate fi obţinută pe baza unor reforme fiscale care trebuie să vizeze sporirea bazei de impozitare concomitent cu reducerea cotelor de impunere fără a priva bugetul de stat de veniturile de care acesta are nevoie.

a)Evoluţia presiunii fiscale în perioada 1992-1997 calculată ca raport între veniturile fiscale şi PIB:
b)Evoluţia presiunii fiscale în perioada 1992-1997 calculată ca raport între totalul impozitelor indirecte şi PIB

Se observa o oscilaţie a presiunii fiscale exercitata de impozitele indirecte, ceea ce presupune înfăptuirea unei reforme fiscale care se observa începând cu 1995.